cocoștiri

Istoria festivalului la români

Zilele Comunei Depopulate, Sărbătoarea Recoltei Rămase pe Câmp, Festivalul Căderii Frunzelor şi Centenarul Jumate Comunist. Toată lumea râde, cântă şi dansează în România!

Carnavalul de la Rio plus Taurii de la Pamplona şi Festivalul Tomatina de storcit roşii în capul oamenilor, nimic nu se compară cu fericirea uşor descreierată cu care aleşii neamului mioritic fac praf banii comunităţilor, fără să dea socoteală în vreun fel.

De fapt, versiunea completă a folclorului tradiţional ar trebui să conţină şi parangheliile aferente. De exemplu, Mioriţa. După avertismentul oiţei: ”Că l-apus de soare/ Vreau să mi te-omoare/ Baciul ungurean şi cu cel vrâncean!” strofa lipsă e una de petrecere. ”Auzind aceste/ Alarme funeste/ Baciul moldovan/ Pregăti chiolhan/  Bacii se împing/ Pentru catering/ Şi tocmi taraf/ Chiar pe Holograf”.

Sau Meşterul Manole. După strofa în care se roagă ca nevastă-sa să n-ajungă la mănăstirea fără autorizaţie de construcţie: ”Dă Doamne pe lume/ O ploaie cu spume/ Să facă pâraie/ Să curgă şiroaie/ Apele să crească/ Mândra să-mi oprească”, apare şi strofa de paranghelie ”Fiindcă nu ploua/ Chef organiza/ Bani de-acoperiş/ Fură pe furiş/ Cumpără din ei/ Tăvi de mititei/ Şi publicitate/ La Intact, măi frate/ Bugetul e pilaf/ Vin şi Holograf”. Mă rog, se pare că sunt la mare căutare.

Nu vă mai zic de Luceafărul. Strofa cu bairamul vine exact după ce Cătălina vorbeşte cu entităţile imaginare:  ”Cobori în jos, luceafăr blând/ Alunecând pe-o rază/ Pătrunde-n casă şi în gând/ Şi viaţa-mi luminează!”

Imediat fata luă banii familiei şi organiză o strofă ştearsă de Eminescu, din bun simţ: ”Şi fata după ce oftă/ Un număr pe mobil formă/ Sunase drept la Primărie/ Pe Firea. Vrea paranghelie/ Cu mustul de la damigeană/ Dar şi salată. Că-i vegetariană/ Luceafărul să-l eclipseze/ Puse-artificii ca să detoneze/ Cum Holograf e mult prea ocupat/ Chiar pe Salam l-a antamat!”

Vedeţi? Altceva! Spiritul petrecăreţ al românului, de fapt ăsta l-a inspirat şi pe regizorul James Cameron să pună orchestra să cânte, pe când Titanicul se scufunda. Secvenţa din film a fost scoasă, în care căpitanul tocmeşte artiştii pentru concertul subacvatic.

De aia ne trebuie nouă toate serbările, festivalurile şi zilele localităţii. Că e în spiritul nostru din moşi-strămoşi! Decebal, când a auzit că Traian îl atacă, ştiţi ce-a făcut? A luat banii de catapulte, oale cu smoală şi săgeţi şi i-a alocat festivalului Zilele Sarmisegetuzei. Aşa am ajuns jumate romani. Că şi ăia, alte figuri, au sifonat banii de scuturi, berbeci de spart poarta şi sandale romane pe un Festival San Remo, cu Toto Cutugno. Că el de atunci cântă.

Când turcii atacau, ce credeţi că făceau prima dată românii? Că ele, româncele, se uitau la Suleiman Magnificul, teatru de păpuşi în piaţă. Românii puneau de un bairam. Îi zicea ”Otoman-fest”! Şi băgau în ei toate proviziile, după care dădeau foc la recolte cică. Aiurea, ardeau facturile, ca să nu-i prindă Curtea de Conturi a boierilor. Şi fugeau în munţi, la Festivalul Cerbul de Aur.

D-aia n-are rost acum să ne mai prefacem revoltaţi că aleşii noştri fac zdrenţe bugetele pe imbecilităţi gălăgioase şi lipsite de bun gust.

Singura chestie nouă pe care-au inventat-o românii, faţă de exemplele istorice e parandăratul. Că trebuie să mănânce şi gura lu Sarmisege-obtuza de Voluntari ceva, nu?

Comentarii
Vezi și