Ţiriac a graţiat mistreţii! Anul ăsta vor fi vânaţi la Balc politicienii care au eliberat mii de tâlhari, criminali şi violatori!

Miniştrii şi parlamentarii PSD plus ALDE sunt în alertă. Potrivit unor date culese de către serviciul personal de informaţii al ministrului de Interne, Carmen Dan, anul acesta, la cererea publicului, a milioanelor de români care nu se mai simt în siguranţă pe străzi şi în case, Ion Ţiriac intenţionează să atragă la Balc, prin oferte de nerefuzat, toţi politicienii care au contribuit, prin votul lor pe legea recursului comensatoriu, la eliberarea infractorilor.

Miliardarul ar intenţiona să pună miniştrii şi parlamentarii faţă în faţă cu cetăţenii, mai precis spate în faţă, fiind convins de faptul că întâlnirea se va termina cu o vânătoare de politicieni în toată regula, fapt pentru care a şi pregătit câteva zeci de lăzi cu roşii stricate, sute de cofraje cu ouă ieşite din garanţie şi o duzină de butoaie de 100 de litri pline cu varză murată.

Conform serviciului personal de informaţii al lui Carmen dan, la evenimentul de la Balc ar fi aşteptaţi să participe, de data aceasta pe post de arbitri, şi o seamă de europarlamentari şi comisari europeni.

Comentarii