Mobilizare generală! Firea scoate la deszăpezire fetele din BOA, Fratelli, Chaboo, Gaga şi Bellagio!

În România nefericirea e mare, iar asta se vede după reacţia noastră atunci când ninge. Zăpada a ajuns o pacoste a vieţii, iar la cum merge societatea probabil în viitor o să urâm şi jeleurile sau portocalele. După ani în care nimic nu pare să meargă, toleranţa românilor la inconveniente este la pământ. La general vorbind. Iar dacă tortului acestuia îi mai adaugi şi un topping de stupizenie edilitară, prăjitura riscă să se transforme într-o mămăligă care să le explodeze în freze potentaţilor zilei.
 
Pe acest fond de încordare şi nemulţumire, în urmă cu vreo doi ani Firea s-a ars cu decizia de a băga în şut, la deszăpezire, fericiţii la vreme de iarnă puşcăriaşi ai patriei. Hotărârea a stârnit rumoare în sânul opiniei publice, pe site-urile de socializare mulţi românaşi promiţând să o aplaude direct peste fălci pe edila cu iniţiativă şi să o petreacă, la sfârşit de program, cu huiduieli de galerie, până la domiciliu, pentru climatul de insecuritate pe care îl  instaura pe trotuarele urbei. 
 
Friptă, cum spuneam, Firea a schimbat strategia şi, pentru a reduce costurile operaţiunii de deszăpezire a arterelor bucureştene afectate de ninsori, anul acesta va scoate în stradă un contingent consistent de asistente personale, recrutate îndeosebi din cluburile BOA, Fratelli, Chaboo, Le Gaga şi Bellagio!. Miza edilului Capitalei este puterea exemplului, anume faptul că, impresionaţi de apariţia la stradă a fetelor echipate doar în fulare, fesuri şi mănuşi, bucureştenii se vor îmbulzi să le dea o mână de ajutor, care cu lopeţi, care cu făraşe, care cu mături, baxuri de sare ori săculeţi cu nisip.
 
În funcţie de ecourile şi răspunsul la nivel de masă pe care l-ar putea avea operaţiunea, Firea ar putea chiar să ceară primarilor de sector rezilierea, pe viitor, a unei părţi dintre contractele de salubrizare şi introducerea unor echipe de angajate sexy, care, la orele serii, să măture şi să spele bulevardele bucureştene.

Comentarii