Arma fatală pe care Serena Williams i-o pregăteşte astăzi lui Halep! Cu ce contraatacă Simona!

Simona Halep – Serena Williams, partidă din optimile de finală la Australian Open 2019, este cel mai important meci al zilei la Melbourne. Şi evenimentul sportiv al începutului de an în România.

Meciul care se va disputa astăzi după ora 10:00, depăşeşte ca importanţă simplă optime de finală a unul turneu de Grand Slam, fiindcă se întâlnesc cea mai bună jucătoare de tenis a lumii şi liderul mondial WTA. 

Partida dintre numărul unu mondial şi cea mai titrată jucătoare aflată în activitate a fost programată pe Rod Laver Arena, cea mai mare din compexul australian, iar etapa pregătirilor finale, din această dimineaţă, a debutat cu un scandal enorm!

La încălzirea dinaintea partidei, Serena Williams a pus la treaba arma fatală pe care vrea să o folosească azi împotriva româncei, o rachetă hibrid, cu trei planuri de lovire, care să o ajute să nu rateze nicio minge. Oficialii româncei au contestat instrumentul fără precedent în tenisul mondial însă arbitri nu au dat până la acest moment un răspuns tranşant, cu toate că, printr-o scăpare fericită, regulamentul o favorizează pe americancă, neavând stipulată nicio menţiune legată de compunerea şi forma rachetei.

În atare condiţii, dacă până la ora partidei arbitri vor tranşa conflictul în favoarea americancei, staff-ul tehnic al Simonei Halep pregăteşte o armă de contraatac considerată infailibilă: o rachetă Reghin folosită de Ilie Năstase la zeci de turnee, accesorizată cu cruciuliţe de parbriz, de la Peştera Sfântului Andrei şi autocolante cu Arsenie Boca, în racordaj urmând să fie împletite fire de busuioc din fleoşmotocul folosit de PF Daniel la sfinţirea altarului Catedralei Mântuirii Neamului.

Comentarii