Stima noastră şi mândria, Firea şi periferia!

Cu Firea scăpată de stresul cafturilor cu Dragnea şi acoliţii pe linie de partid, Primăria Bucureştiului are planuri mari pentru cartierele periferice ale Capitalei. Şi aici nu ne referim doar la cartierele care sunt la periferie din punct de vedere geografic, ci şi la cartierele care sunt la periferia civilizaţiei.

Să luăm drept exemplu cartierul Ferentari. Familiarizată cu pariurile imposibile, Gabriela Firea s-a trezit într-o dimineaţă, s-a legat cu sârma la ochi, a pus degetul pe hartă şi a decis: Ferentari - zonă turistică. Pentru că centrul Capitalei arată impecabil, zonele de promenadă promise au fost deja inaugurate, pistele de bicicletă rivalizează cu cele daneze şi, deci, e timpul să trecem la coafarea periferiei.

Probabil că aţi crezut că suntem ironici când vorbim de potenţialul turistic al cartierului Farentari. Mai ales că şi cetăţenii din zonă, întrebaţi de iniţiativa primăriei, au spus că nu înţeleg ce e aşa turistic în zona în care locuiesc. Intuim că nici proprietarii de bombe şi gherete nu sunt prea entuziasmaţi de perspectiva că în curând vor trebui să dea bon fiscal, să aibă o tarabă şi să nu mai pută.

Numai că vă înşelaţi şi refuzaţi să vă daţi seama cât de vizionari sunt edilii urbei noastre. Din cartierele rău-famate, precum Ferentari şi Rahova, se pot scoate oricând bani frumoşi din turism. Turism extrem, adică.

Străinii sunt fascinaţi de chestiile exotice şi mai mult ca sigur că vor plăti bani frumoşi să experimenteze pe propria piele viaţa din Bucureştiul rău famat.

Printre atracţii se pot număra lejer: slalom printre şi escaladat de gunoaie; negocierea la stop cu vânzătorii ţigani a propriului ştergător de parbriz, slalomul printre flegmele puradeilor sau o experienţă unică şi suprarealistă; supravieţuirea timp de o săptămână fără să fii jefuit, violat, bătut, înjunghiat, muşcat de câini maidanezi ş.a.m.d.

Ce mai, va fi paradisul amatorilor de senzaţii tari, iar bugetul sărac al capitalei va primi o infuzie binevenită de capital. O dată pentru că turiştii nu pot intra în zonele turistice decât după ce au plătit un sejur, apoi vor mai plăti încă o dată dacă  vor să iasă cu bine...

În plus, pentru tine, ca edil, posibilităţile de încasare sunt nelimitate. Poţi aranja, contra cost, ca televiziunile de documentare să filmeze acolo ghiduri de supravieţuire urbană. Îl poţi angaja pe Bear Grylls pe post de ghid care apoi să organizeze workshop-uri despre supravieţuire.

Nu în ultimul rând, în cadrul unui program gen ”Vizitează Bucureştiul prezentului în centru, întoarce-te în timp la periferie!”, mulţi vor plăti pentru oportunitatea de a se întoarce în timp, doar atmosfera, blocurile, oamenii arată exact ca acum 50 de ani.

 

Comentarii
Vezi și