Procurorii au ieşit în stradă: protest împotriva lui Tudorel Toader la Braşov! FOTO

Procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Braşov, Curtea de Apel şi Judecătorie, peste 30 la număr, au protestat, astăzi, în faţa instituţiei. Aceştia şi-au manifestat nemulţumirile faţă de modificările aduse legilor din justiţie. Şi-au expus punctele de vedere printr-un comunicat de presă.
 
            ”La data de 20.02.2019, Adunarea Generală a Procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalului Braşov şi Adunarea Generală a Procurorilor Parchetului de pe lângă Judecătoria Braşov au luat act de declaraţiile Ministrului Justiţiei privind modificările aduse legilor justiţiei în şedinţa de Guvern din data de 19.02.2019, prin Ordonanţă de Urgenţă.
 
            Precizăm că procurorii braşoveni au luat cunoştinţă despre prevederile ordonanţei din presă şi în urma declaraţiilor Ministrului Justiţiei, textul ordonanţei nefiind trimis unităţilor din cadrul Ministerului Public pentru consultare iar Consiliului Superior al Magistraturii fiindu-i transmis cu mai puţin de 24 de ore înainte de adoptare, încălcându-se astfel principiul transparenţei decizionale în adoptarea legilor privind sistemul judiciar.
 
            Conform dispoziţiilor art. 1 alin. 2 din Legea 303/2004, astfel cum a fost modificată prin Legea 242/2018 adoptată de actualul legislativ, cu nerespectarea recomandărilor formulate de către Comisia de la Veneţia, GRECO şi Comisia Europeană : ”cariera judecătorului este separată de cariera procurorului, judecătorii neputând interfera în cariera procurorilor şi nici procurorii în cea a judecătorilor.”
 
            Prin ordonanţa de urgenţă adoptată în şedinţa Guvernului din data de 19.02.2019 se înfrânge acest principiu, dar numai într-o singură direcţie, referitor la cariera procurorilor cu funcţii de conducere din cadrul Ministerului Public a căror numire cade în sarcina Preşedintelui României, acordându-se Plenului Consiliului Superior al Magistraturii, alcătuit majoritar din judecători precum şi din membrii societăţii civile numiţi de către Senat, competenţa de a emite avizul consultativ prevăzut de lege.
 
            De asemenea, prin ordonanţa de urgenţă adoptată în şedinţa Guvernului din data de 19.02.2019 s-a instituit posibilitatea ca judecătorii care au deţinut anterior funcţia de procuror să poată fi numiţi în funcţiile de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism. Această posibilitate nu există şi în sens invers, în sensul în care, procurorii care au fost judecători, nu pot ocupa funcţii de conducere în cadrul Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie.           
 
        Totodată, prin OUG adoptată în şedinţa Guvernului din data de 19.02.2019 s-a introdus aliniatul 6 la art. 881 din Legea 304/2004 prin care procurorul şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie este scos de sub controlul ierarhic al Procurorului General al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, stabilit prin art. 132 alin. 1 din Constituţia României.  În acest mod, se creează, de facto, o structură de parchet paralelă, în afara Constituţiei şi a Ministerului Public pentru anchetarea penală a magistraţilor. Deşi Procurorul General rămâne formal conducătorul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie, acesta nu are niciun fel de atribuţii de control asupra procurorului şef al Secţiei pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie. Astfel, Secţia pentru Investigarea Infracţiunilor din Justiţie devine singura structură de parchet din ţară care nu se află sub controlul ierarhic al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
 
          Tocmai această anomalie instituţională a dus la reorganizarea Parchetului Naţional Anticorupţie în urma Deciziei Curţii Constituţionale a României nr. 235/2005 ca structură specializată în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, aflată sub controlul ierarhic al Procurorului General.
 
           Nici măcar Direcţia Naţională Anticorupţie şi Direcţia de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism nu funcţionează în afara controlului ierarhic al procurorului general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, având în vedere că în actele normative care reglementează organizarea şi funcţionarea acestor două instituţii se prevede că funcţionează ca structuri în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie şi sunt conduse de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, prin intermediul procurorilor-şefi.
 
            Prin aceeaşi ordonanţă de urgenţă se introduce alin. 71 la art. 57 din Legea 303/2004, care prevede că funcţiile de conducere din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie de Justiţie a căror numire este dată în competenţa Preşedintelui Românei, nu pot fi ocupate prin delegarea unor procurori, în caz de vacantare a acestor funcţii. Prin această dispoziţie este grav afectată activitatea Ministerului Public care poate fi lăsat o perioadă nedeterminată fără conducere, având în vedere că propunerea şi numirea în aceste funcţii este în competenţa unor decidenţi politici, iar procedura de selecţie pentru aceste funcţii trebuie să fie una riguroasă, care necesită un interval de timp semnificativ. În acest mod a fost înfrânt principiul constituţional prevăzut la art. 115 alin. 6 din Constituţia României care prevede că ordonanţele de urgenţă nu pot afecta regimul instituţiilor fundamentale ale statului.  Curtea Constituţională a României, prin Decizia nr. 1189/2008  a statuat că  prin a afecta în sens juridic se înţelege următoarele sensuri, cum ar fi: „a suprima”, „a aduce atingere”, „a prejudicia”, „a vătăma”, „a leza”, „a antrena consecinţe negative”.
 
           Faptul că pe calea unei ordonanţe de urgenţă au fost aduse modificări asupra modalităţii de ocupare a funcţiilor de conducere de la vârful Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Direcţiei Naţionale Anticorupţie şi Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism poate conduce la blocarea activităţii acestor instituţii, având în vedere atribuţiile date de lege în sarcina procurorilor cu funcţie de conducere, fiind îndeplinită interdicţia prevăzută de art. 115 alin. 6 din Constituţia României,în sensul în care Curtea Constituţională a precizat conţinutul noţiunii „a afecta” („a leza”, „a prejudicia”, „a aduce atingere”).
 
Ca urmare a celor expuse mai sus, cerem ferm următoarele:
 
1. Respectarea Constituţiei României în procesul de legiferare prin intermediul ordonanţelor de urgenţă.
 
2. Autorităţile statului şi decidenţii politici să înţeleagă şi să respecte recomandările Comisiei de la Veneţia, GRECO şi MCV, ca standarde minime obligatorii pentru organizarea şi funcţionarea unui stat de drept.

Vezi mai jos galerie foto:

  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
Comentarii