Prima zi de şcoală, primul chiul în masă, după genocidul florilor din septembrie!

Ieri, viitorul de aur al ţării s-a prezentat din nou, timid, la cursuri, rupând apoi  uşile şcolilor cu câteva ore înainte de program, în ciuda tuturor sistemelor anti-fraudă în materie de prezenţă ce au fost implementate prin unităţile de învăţământ.

În urma lor au rămas, umplând sute de mii de pubele, tone de flori omorâte ritualiuc, ca la fiecare început de an şcolar, şi ecoul promisiunii guvernamentale de a cadorisi cu 10 lei fiecare elev înţepenit preţ de o zi, fără absenţă, în băncile şcolii.

Introducerea cartelelor pentru prezenţă în şcoli (acolo unde s-a făcut), a gardurilor şi a camerelor video anti-chiul, toate acestea doar au micşorat numărul absenţelor, dar nu au rezolvat problema. Românul găseşte de mic soluţii să păcălească legea şi monitorizarea, iar săritul pârleazului e un talent apărut odată cu obstacolele pe aceste plaiuri. Numai în Bucureşti elevii au strâns în ultimul cincinal o medie de peste 6 milioane de absenţe, prin 2015, din câte ţinem minte, valoarea chiulului bătând către 8 milioane.

E şi normal, spun unii, s-o taie elevii peste gard, atâta timp cât trebuie să lectureze sărăciile cu mume ale lui Ştefan cel Mare, în locul almanahelor ce i-ar învăţa pe copilaşi cum să ajungă mari ca Vanghelie, ori în locul reţetelor de bucătărie ce le-ar facilita calea către un post de premier. Nici întoarcerea la vechiul paznic al şcolii n-ar fi o variantă valabilă, că n-o fi ăla prost, ca român adevărat, să stea în salariul de rahat.

Soluţia: numai într-un alt timp, altă viaţă, altă etnogeneză.

Şi, în loc de argumente, tot puterea exemplului e mai bună: un român stabilit de mulţi ani în Suedia povestea cu ceva ani în urmă cum, în şcoala copilului său, se oferea câte o îngheţată; ceva asemănător programului „Laptele şi Cornul”, promovat pe firme agreate de social-democraţia dâmboviţeană. Micii suedezi stăteau disciplinat în rând, fără să-i păzească cineva, luându-şi singuri porţia. Niciunul nu se gândea să-şi aloce, isteţ, mai mult de una. Acum vă întrebăm câte îngheţate ar fi dus acasă liceenii băştinaşi de prin Capitală, la momentul în care pedagogul nu i-ar fi păzit de-aproape, cu bâta la purtător? Dar profesorii români, când ar fi fost la fel de nesupravegheaţi?

Care nu ştie răspunsul corect ori e suedez prost, ori a chiulit de la Etica românească, sărind gardul prin spatele şcolii. Dar nu ne facem astfel de probleme, ca unii ce au contribuit şi ei, istoric, la fondul clasei naţionale.