POLL: Care ar fi fost candidatul cu şanse reale la prezidenţiale al PMP şi de ce?

Intervievată de reporterii Antena 3 asupra şanselor fostului coleg de partid Theodor Paleologu la prezidenţiale, Elena Udrea a răspuns sec, vorbind practic tot despre calităţile sale proprii şi personale: ”Sunt un candidat mai bun decât Paleologu. Dacă aş fi candidat, aş fi câştigat din primul tur Preşedinţia”.

Noi, miştocarii de la Comedy Mall, ne-am declarat uluiţi de reacţia femeii fatale a guvernelor lui Băsescu şi vă întrebăm pe voi, cititorii, de ce credeţi că Elena Udrea ar fi fost un candidat mai bun decât Paleologu? Bifaţi răspunsul considerat corect şi luminaţi-ne!

1. Lui Theodor Paleologu nu i-ar sta bine cu părul platinat.

2. Costumul de baie dintr-o singură piesă (cea inferioară) o avantajează net pe Elena Udrea.

3. Theodor Paleologu nu a fost niciodată văzut cumpărând salam Victoria alături de oamenii simpli.

4. Pentru că a fost ministru la Cultură, Theodor Paleologu nu se pricepe la treburile interne, unde Elena Udrea este expertă.

5. Theodor Paleologu are un discurs plictisitor şi adoarme electoratul. Elena Udrea - dimpotrivă, trezeşte alegătorii, mai ales atunci când nu vorbeşte.

6. Nu au fost vreodată acuzaţii că Theodor Paleologu ar fi accesat ilegal bani publici şi foloase necuvenite. Asta îl recomandă pentru excludere din clasa politică, nu pentru candidatură la prezidenţiale.

7. Theodor Paleologu nu are nicio şansă într-o confruntare televizată cu Dăncilă, neştiind să mintă, să insinueze şi să atace la persoană.

8. Deşi Paleologu nu bea, el se îmbată cu apă rece, crezând că poate fi Preşedinte. Elena Udrea e realistă şi ştie că va câştiga detaşat competiţia electorală.

9. Elena Udrea îl cunoaşte de mai mult timp şi mult, mult mai bine pe Traian Băsescu.

Comentarii
Vezi și