Nemulţumit de şpaga primită de la doctori, Dragnea s-a dus peste ei la spital!

Stim, e pacat sa te iei de omul aflat in suferinta. Dar daca omul respectiv a creat el insusi nemeritat de mult bine la cativa oameni si neconceput de multa suferinta la cei multi, parca e scuzabil sa-i zici fo´ doua.
”Se pare ca infiltratiile nu au fost de ajuns si credem  ca se ajunge la operatie, ca sa fie bine”, a transmis cifrat Codrin Stefanescu, catre personalul medical care nu si-a facut datoria fata de ”nemuritor”.
Tradus, ca sa inteleaga si populimea, asta inseamna ca ”infiltratiile”, adica niste plicuri cu ceva maruntis, nu au fost suficiente asa ca, pentru a-l multumi pe sultanul de Gratia, trebuie facute niste operatii bancare prin care sa se transfere sume serioase de la medici la pacientul divin.  Altfel, dupa cum a si spus Maria Sa, ”nu se simte bine deloc si-l va durea in spate, ca si pana acum, de tara si popor”.
Deci, stimati medici si asistente medicale, puneti, dom´ne, mana de la mana si strangeti de un plocon frumos, ca acum, dupa ce v-a dat PSD-ul, aveti de unde. Altfel, e clar ca nu scapati de acest pacient cu totul deosebit, mai ales in zilele cand trebuie sa mearga la analize si la Tribunal.
 

Comentarii