FOTO: Preşedintele PSD, prăbuşit! Prima imagine cu Dragnea în sala de judecată!

Liviu Dragnea se apropie de finalul procesului privind angajările fictive de la DGASPC Teleorman în care a fost condamnat în primă înstanţă la 3 ani şi 6 luni de închisoare. 
 
Dragnea, dezlănţuit după ieşirea din sala de judecată! 5 reguli de urmat dacă pe 20 mai va fi condamnat!

Ziua Judecăţii - Dragnea la Curtea Supremă!

Preşedintele PSD a dat şi declaraţii în faţa completului de 5 judecători de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cu ocazia termenului de luni care ar putea fi şi ultimul.

 
O imagine postată în mediul online de Adrian Moraru îl prezintă pe acesta extrem de îngândurat înainte de a fi audiat.
 
”Sunt total nevinovat. Nu am avut cunoştintă de faptul că Botorogeanu şi Stoica nu ar fi mers la serviciu. Nimeni nu mi-a spus vreodată că ele nu se prezintă la serviciu. Nu am cerut nimănui, nu am făcut presiuni asupra nimănui pentru a le menţine pe cele două în funcţie", a declarat Dragnea în faţa instanţei.
 
Acesta a mai subliniat că prin funcţia sa de preşedinte de Consiliu Judeţean nu avea nicio atribuţie să verifice instituţia Protecţiei Copilului şi nici nu a avut discuţii despre cele două femei.

 

Vezi mai jos galerie foto:

  • photo
Comentarii