Am scăpat definitiv şi pentru totdeauna de foame: PSD a irigat şi Marea Neagră!

Toata suflarea omeneasca e cu ochii cat cepele pe televizor ca sa nu piarda niciun episod din serialul politist ´´Justitie pro-infractori´’ sau din telenovela braziliana ´’Salariile regesti ale romanilor´´.

Pe langa aceste mari realizari, ce poarta semnatura competentei guvernari PSD-ALDE, alesii nostri au bifat multe alte lucruri minunate pe care, poate nu le vedem, insa le simtim din plin in bunastarea ce ne-a lovit ca o mana cereasca. Deoarece sunt prinsi cu munca asidua din zori si pana-n noapte, iubitii nostri alesi reusesc, in micile lor pauze de chiolhan, sa ne tina la curent cu tot ce fac ei pentru noi, prostii.

Informarea asta foarte transparenta o realizeaza, normal, pe Internet. Doua postari pe contul de facebook al PSD, la doar o zi distanta una de alta, ne infatiseaza recorduri de eficienta guvernamentala fara precedent. Daca joi anuntau ca au dublat suprafata irigata a Romaniei, vineri, actualizand agenda, ne precizau ca deja au marit sistemul de tevarie, de patru ori.

Sunt vesti nemaipomenite care, desigur, ne mai scapa de grijile cotidiene dar daca, peste inca doua zile ne vor spune ca au instalat aspersoare si pe Marea Neagra, ca sa nu i se usuce valurile, atunci chiar ca vom fi datori sa-i votam pe vecie.
 

Comentarii