Protest mondial al Cavalerilor Jedi: ”Laserul de la Măgurele fură curent!”

Laserul de la Măgurele a atins cea mai mare putere din lume, de 10 PetaWatts.  Aceasta este o premieră mondială în proiectul  Sistemul laser de mare putere (HPLS) din cadrul Centrului Extrem Light Infrastructure – Nuclear Physics. 
 
Evenimentul nu a fost privit, însă, cu ochi buni, de zeci de mii de cavaleri Jedi din întreaga lume, aceştia acuzând faptul ca laserul de la Măgurele fură curent, testele lăsându-i, ore bune, cu săbiile nefucţionale.
 
„Am aflat pe pielea, şi mai ales pe săbiile noastre, faptul că oamenii de ştiinţă români, alături de specialişti de talie internaţională au reuşit construirea celui mai puternic laser din lume. De când au dat drumul la Măgurele abia de mai putem să prăjim o felie de pâine sau să încălzim o omletă cu nepreţuitele noatre arme. Or fi beneficiile implementării proiectului Extreme Light Infrastructure multiple, dar beneficie sunt doar pentru unii. Pe noi, zeci de mii de Cavaleri Jedi de pe Mapamond, laserul ăla ne-a băgat în foame!”, a declarat Obi One Thousand Kenobi, maestrul Jedi-ilor impersonatori din Europa.
 
Potrivit specialiştilor, funcţionarea laserului de la Măgurele poate creea o problemă socială la nivel mondial. Numărul persoanelor care se autoidentifică ca practicanţi ai religiei Jedi a crescut dramatic în ultimii ani, potrivit datelor recensămintelor tematice. Recensământul american nu numără Jedi ca o religie, dar în Anglia, de exemplu, cavalerii Jedi sunt cea de-a şaptea cea mai mare religie, cu 175.000 de membri; 15 000 de cavaleri Jedi se găsesc în Republica Cehă, împreună cu 9000 în Canada şi 65 000 în Australia.

Comentarii
Vezi și