Loredana Groza, luată la mişto pentru sânii sugrumaţi în public: ”M-am grăbit şi am luat rochia cu spatele-n faţă!” - FOTO & VIDEO

Loredana Groza şi-a obişnuit deja admiratorii cu apariţii cât mai sexy şi îndrăzneţe, în ultima perioadă, însă ultima ţinută a divei i-a făcut pe aceştia să se întrebe dacă nu cumva Lori a apelat la medicul estetician pentru o intervenţie eficientă în zona bustului, anume aceea de a-i aduna şi replanta silicoanelei împrăştiate pe culoare, după ce diva şi-ar fi agăţat rochia-ntre sâni într-o clanţă pe la Intercontinental.
 
Loredana s-a scuzat la doar o zi de la evenimentul la care a participat, pretextând faptul că s-ar fi grăbit şi pur şi simplu a luat rochia cu spatele în faţă, dar a apreciat că oricum ţinuta involuntară i-a ieşit de senzaţie, fapt pentru care a şi publicat nişte fotografii şi un filmuleţ pe Instagram. La vederea imaginilor cu apariţia sa, în mediul online, fanii au creat o adevărată controversă în jurul rochiei, unii spunînd că ar fi mult prea decoltată şi vulgară, mai ales pentru evenimentul la care cântăreaţa a participat.
 
Fanii au luat-o la mişto pe diva Pro, la modul cel mai spumos cu putinţă. Astfel, pe Instagram, utilizatoarea cristine_adelaine a remacat ironic ”mi place mult peretele de pe poza. Stie cineva unde este locatia?”, referindu-se la fotografia în care starul de televiziune îşi etala silicoanele lîngă un fundal spectaculos, în timp ce vasile_sanda puncta centrul de interes al imaginii: ”Ai balcoane, nu jucărie!!!!!” 
 
Cbn.cristina a conchis, cu privire la imaginile îndrăzneţe: ”Ştim că eşti frumoasă...şi totuşi apariţia e de filme xxx. Oare de ce dezgolirea e o dorinţă a vedetelor? Pfff..”, în timp ce fiederangelica avertizează cu îngăduinţă: ”Loredana mai un pic si íti ies si sfírcurile afara,da ce mai conteaza la 50 de ani!”, magda___leena pune punctul pe iul de la plămîni: ”Au iesit pulmonii din cutia toracica😂”, iar adeenna22 taie în caren vie: ”Zici ca de fapt ai pantalonii rupţi în fund 😂🤣scuze, dar nu vad nimic sexy... Poate doar rochia, dacă era pantalón 🤣🤣🤣🤣”
 
 

Vezi mai jos galerie foto:

  • photo
  • photo
Comentarii