Foto Hot! Ia-ţi bilete la Mamaia: încep competiţiile naţionale de volei pe plajă!

În această lună încep competiţii pentru speranţe, cadeţi, juniori şi seniori la volei pe plajă. Conologic, primii vor intra în luptă speranţele. Jucătorii şi jucătoarele care se încadreză la această categorie de vârstă vor avea campionatul naţional la Divertiland, în perioada 24-30 iunie. Este singura competiţie oficială rezervată lor.

Cadeţii şi cadetele vor avea campionatul naţional în perioada 19-22 august, pe plaja Dandana, din Mamaia. Interesant este că anul acesta se organizează şi faze zonale, de calificare la Naţionale, acolo unde vor ajunge câte 16 perechi la masculin şi tot atâtea la feminin. Astfel, fazele zonale sunt programate la Divertiland (2-3 iulie), Arad (10-11 iulie) şi Mamaia (23-24 iulie). Condiţiile de calificare vor fi comunicate în apropierea competiţiilor, cu siguranţă.

La juniori, avem turneul final în perioada 23-25 august, tot pe plaja Dandana din Mamaia. Aici nu există faze zonale, ci direct finala Campionatului Naţional. Este foarte adevărat că juniorii pot juca oricând la competiţiile seniorilor şi mulţi o fac, aşa că e de înţeles de ce nu se organizează concursuri locale la acest nivel de vârstă.

Seniorii au mai multe turnee până la Campionatul Naţional. Astfel, sezonul va avea şase etape, pe lângă finala Naţionalelor şi se deschide la Divertiland, în perioada 4-7 iulie, cu Bucureşti Open. E continuat, în 12-14 iulie, cu Fan Tour, care are loc la Arad. Şi anul acesta Electric Castle va avea turneu de volei pe plajă, aşa că doritorii pot juca în perioada 19-21 iulie, la Bontida- Cluj.
 
Apoi, circuitul se mută la mare, cu trei turnee la Mamaia. Ele sunt programate în trei weekend-uri consecutive: 25-28 iulie, 1-4 august şi 7-11 august.
 
Finala Campionatului Naţional, la care vor participa 12 echipe (10 calificate şi două care vor primi invitaţii), va avea loc în intervalul 12-18 august. Gazdă va fi tot plaja Dandana.

Vezi mai jos galerie foto:

  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
  • photo
Comentarii
Vezi și