Cuierul cu rinichi sau ultimul travesti al domnului Arşinel. Asistatul de 80 de ani, celebru, cu rinichi şi cu bani

Luna asta a reintrat în atenţia opiniei publice afacerea rinichiului cu cântec al lui Alexandru Arşinel, odată cu dezvăluirile potrivit cărora artistul a intrat la reabilitare renală în chiar ziua în care se înscrisese pe lista de aşteptare pentru transplant. Deşi afacerea e veche, se vede treaba că rinichiul a rămas nou chiar şi la 6 ani de la operaţie, fapt ce ne face să credem că organul nu era unul obişnuit, ci unul tunat, cu procesor de sunet şi subufăr încorporat, de reverberează curat în media chiar şi după atâta vreme.

Dincolo de garnitura maculată a poveştii, faptul că un om care face reclamă la o farmacie s-a îmbolnăvit într-atât de nasol încât a călcat pe bolnavii aşezaţi la coadă, la transplant, cu aparatele de dializă legate de ei, pentru a se băga în faţă ca Tăriceanu la permise, este dovada că Dumnezeu  nu numai că are un umor desăvârşit, chiar negru pe alocuri, dar nu suport în niciun chip nici reclamele de la Catena. Bine, ce-i drept, aia e farmacia inimii, nu a rinichiului, şi poate de-aia…

În fine, ideea e că experienţa lui Alexandru Arşinel, cel care a primit un rinichi nou pe şestache, depăşind coloana de bolnavi critici şi mult mai tineri care aşteptau pe la semafoarele spitalelor, nu mă miră cu absolut nimic. Dacă eşti un om de cultură, nu înseamnă că nu poţi fi şi extrem de flexibil când vine vorba de integritate. Am învăţat asta de la Andrei Marga, de pildă. De la Leşe, sau de la Radu Beligan. Toată povestea cu rinichiul ăsta se aseameănă izbitor cu un spectacol de teatru de revistă. Adică prost, grobian, penibil.

Miră, totuşi, faptul că, şi după atâţia ani, în care dezvăluirile despre adevăratul Arşinel, cetăţenul de onoare al lui Pandele şi eroul invizibil al unei Revoluţii la fel de invizibile, au continuat, există încă suficient de mulţi dârlăi sociali ori băgători de seamă de profesie care-i iau apărarea titanului artist. Că, vezi Doamne, Arşinel a încântat milioane de oameni şi deci merită suportul, recunoştinţa şi iertarea noastră după ce a lăsat fără rinichi nişte copii…

In primul rând, Arşinel a reuşit să fie, ce-i drept, mai amuzat decât un cuier. Doar că şi cuierul poate fi mai amuzant dacă tragi nişte iarbă sau bei mult. A încântat milioane de oameni pentru că în vremea lui de glorie nu mai sketch-urile alea jenante se dădeau la TV. E exact cazul Sergiu Nicolaescu. A fost îndrăgit de români pentru că ce? Pentru că rupea sticla la Varietăţi şi la programele de revelion. Dacă mănânci pâine acră toată viaţa, normal că o s-o îndrăgeşti şi p-aia în lipsă de altceva. Şi poate nici nu eşti conştient că există şi pâine cu gust normal.

În al doilea rând, poţi să fii tu şi regele internaţional intergalactic oficial al tuturor oamenilor, că tot nu e normal să primeşti tratament preferenţial într-o ţară (care se vrea) civilizată.

Suntem toţi bolnavi de sindromul haiducilor de sens invers din PSD. Ne-au dat pensii şi salarii şi pomeni, nu contează că au jecmănit statul sărac pentru a-şi da tot lor, bogaţilor, e oameni buni, bre, îi votăm, chiar şi atunci când sunt infractori condamnaţi. Arşinel a udat nişte pensionare la vremea lui cu glume muncite de alţii, şi acum e OK că a sărit peste listele de aşteptare. Nu, nu-i în regulă.

Apropo, era să uităm, nu vi se pare că îi dă târcoale cam des, în ultima lună, lui Mihai Constantinescu?

 

Vezi mai jos galerie foto:

  • photo
  • photo
Comentarii
Vezi și