Cine n-are cenuşă de la Notre Dame, să îşi cumpere! Pe OLX găseşti la găleată sau la suta de grame!

Ştim prea bine că reclama e sufletul comerţului şi că orice negustor care se respectă mai lasă cumpărătorul să-i şi guste marfa. Mai puţin ăia care vând detergenţi şi, de astăzi, şi cei care vând dărâmături arse de la Notre Dame.

În condiţiile în care, în prag de Sărbători Pascale, prin magazinele româneşti ai toate şansele să găseşti numai mărfuri expirate, carne de pe vremea dinozaurilor şi brânzeturi cu mucegai proletar, de-al nostru, din bucătărie, salvarea vine, iată, de pe internet, de pe site-urile specializate în vânzări online.

OLX de pildă îşi face cinste vânzând produse extra proaspete, după cum se arată în conţinutul anunţurilor alăturate. Cenuşă de la Notre Dame, mare şucărime, din material învechit natural în scândură, bârnă sau par, vechi de câteva sute de ani, recoltă autentificată aprilie 2019.

Oferta e pentru tot buzunarul şi mai ales pentru tot prostul, suvenirul vânzându-se ori en gross ori en detaille, cu certificat de autenticitate verbal: ”Haide, boss, păi mă vede Dumnezeu dacă te trombonesc!” ori ”E marfă a-ntâia, nu făcătură, tati, să moară Gibilan în chinuri şi fetili mele Argentina, Ciabata şi micuţa Ciocolata!”.

Cât despre utilitate, aplicabilitatea-i largă, după cum puteţi citi şi în anunţuri. Cenuşa alungă foamea, sărăkia, mâncărimea din palmă, pumnii din ceafă, cârceii, sughiţul şi durerile menstruale, alungă deochiul, vrăjile şi vrăjelile, şi te împlineşte cognitiv şi emoţional.

 

Vezi mai jos galerie foto:

  • photo
  • photo
  • photo
Comentarii
Vezi și