Borcea şi Pelinel s-au cununat civil deocamdată: ”Cristi încă are coşmaruri cu Autostivuitorul!”

Valentina Pelinel şi Cristi Borcea şi-au unit şi oficial destinele. Cununia civilă a avut loc miercuri, 12 septembrie 2018, iar noua doamnă Borcea, însărcinată cu gemeni, speră ca, până la venirea pe lume a celor două fetiţe, să poată organiza şi cununia religioasă.
 
”Cristi se află într-o perioadă de terapie şi refacere. Am amânat deocamdată cununia civilă pentru că el încă are, periodic, un coşmar în care, după înfrângerea lui Dinamo, cu 4 - 5, de către Foresta Fălticeni, Dumnezeu îl aleargă în jurul terenului, călare pe un autostivuitor şi fluturând ameninţător cheile celulei de la Jilava”, a declarat, la ieşirea de la oficiul Stării Civile, Valentina Pelinel.
 

Comentarii