5 ţigănci din România prinse la furat în Pakistan! ”Suntem din Diaspora şi ne-am întors să muncim acasă!”

Ştirea că mai mulţi ţigănci din România ar fi fost prinse în Pakistan, după ce au devalizat mai multe magazine de bijuterii, a făcut deja înconjurul lumii, punând din nou într-o lumină proastă această etnie. După ce am făcut cuvenitele investigaţii jurnalistice, suntem în măsură să afirmăm că totul nu este decât o înscenare penibilă a Occidentului, menită să arunce cu noroi în obrazul şi aşa destul de colorat al compatrioţilor noştri.

În primul rând, jurnaliştii ar trebui să pună mâna pe carte, deoarece nici n-au ştiut să scrie corect nişte nume neaoş ţigăneşti, ci le-au pocit în ultimul hal. Bine că printre ţiganii prinşi la ciordit nu se aflau şi unii cu nume autentic ţigăneşti, gen Judecător, Televizor, Nixon Sentiment, că ipakistanezii, urechişti şi needucaţi, le-ar fi scrie numele Judge, Television Set sau Nixon Feeling.

În altă ordine de idei, presa le prezintă pe cele 5 ţigănci ca fiind turiste, ceea ce este cu totul fals. Din surse sigure ştim că ele erau, de fapt, reprezentante ale diasporei indo - pakistaneze şi se întorseseră acasă, după câteva zeci de generaţii, nu la turism, ci la furism, adică la muncă.

”Ţigancele noastre care a ajunsără în Pakizdan dă i-a băgat bulangii la bulău a luat exemplu dă la diaspora românească. Care mii de enjeneri, de doftori, dă ceberneticieni români dă lucrau în străinătate s-a întoarsără în România, vere, să lucreze aici, ca să să dezvolte şi ţara lor. Aşa a vrut şi ale noastre, săracile, să să întoarcă în patriile noastre, care este India şă Pakizdan. Că ne-am săturat, mânca-ţ-aş cardurilii matale, să ne fure în România toţi ţiganii hoţi, ca Borcea Mundialu’ sau deputatul Păun, vrem să ne mai afirmăm şi noi! Ţigancele noastre băgate la suferinţă nimica rău n-a făcutură, să moară ce-am pă casă, voia doar să fie patrioate. Păi cât să mai muncească, frăţâcă, numa pân Franţa, pân Anglia, pân Italia sau Germania, că deja era Interpolu geană pe ele? A zis să se întoarcă la Ind, Chenab şi la Gange, că de-acolo ne tragem toţi, să pună umărul şi la dezvoltare. Ele n-a furat, cum a scrisă ăştia prin ziare, ci a muncit. Ce să le faci, dacă asta e meseria lor? Dacă era coafeze, se întorcea în Pakizdan şi tundea, dar dacă e ciorditoare, ce voiai să facă altceva decât să ciordească?”, ne-a declarat, indignat, un bulibaşă din Oltenia, care speră să mai primească vreo treizeci de ani alocaţii în Anglia, pentru cei nouăsprezece puradei, şi să se întoarcă, la bătrâneţe, în ţara natală a predecesorilor săi.

 

Comentarii