5 măsuri pentru protejarea sănătăţii pensionarilor la vreme de caniculă!

La vreme de cod roşu de caniculă, în cazul în care autorităţile vor risca să recomande românilor să rămână la domiciliu, e clar că populimea autohtonă va intra într-o mişcare browniană cu treburi urgente prin zonele expuse. Cu cât e codul mai spre roşu, cu atât cresc şi necesităţile de deplasare pentru cei sfătuiţi să n-o facă. În acest clasament al îndărătniciei mioritice, pensionarii ocupă întotdeauna primul loc, accesându-şi de la prima oră a zilelor cu pricina locul gratuit din autobuz.

Mereu cocoşaţi cu misterioase sacoşe, genţi voluminoase ori desagi încăpătoare, bravii pensionari ai neamului iau canicula în piept, plămâni şi cord convinşi că „bandiţii ăştea ne minte, dom’le”. Aşa ajung în mod tradiţional să pice ca muştele când vine zăduful afară, umplând Urgenţele cu catâri bătrâni şi leşinaţi. Evident, odată readuşi în simţiri, de vină-i Guvernul care nu şi-a făcut treaba, mână în mână cu Iohannis. Ce-i pasă preşedintelui vânzător de ţară, nu?, că el stă la răcoare lângă baba lui cu fuste scurte, în alea 16 case, cu berărie nemţească şi aer condiţionat din ăla scump.

Cum cerbicia cornută nu ne poate fi scoasă din specific, soluţia ar fi prevenirea prin metode ajungând până la subliminal, deoarece în astfel de cazuri e în cauză interesul public. Pensionarii sunt primii la vot şi e păcat să nu prezervăm cât mai mult posibil o categorie cu aşa impact social. Iată câteva propuneri stabilite la vot manual în redacţia Comedy Mall, la o bere rece sub umbrelă:

1. În zilele caniculare anunţate de ANM, transportul în comun gratuit pentru pensionari ar trebui suspendat în acord cu autorităţile locale. Credem c-ar fi o măsură cu potenţial de înjumătăţire din start a fluxului uman ce, mai târziu, va schimba spre secţiile de Urgenţă direcţia deplasării.

2. Dacă tot au ajuns (mai ales pentru pensionari) RTV şi Antena 3 televiziuni naţionale imposibil de confiscat, se pot conveni cu conducătorii şi producătorii acesteia programe speciale, dedicate zilelor toride. Câteva idei: „Dimineaţa cu Daddy, Klaus şi cu Mickey Mouse”, „Bahamas: pe urma miliardelor Elenei Udrea”, „1987 – Strangulatorul din Hong Kong şi prezenţa vaporeanului Băsescu acolo, simplă coincidenţă?”, ”Cioloş, copilul din florile ghivecelor lui Soros”, „Cum a fost asasinat Ceauşescu pentru că pregătea zborul românesc spre Marte” etc.

3. În localităţile unde primarii acordă pungi cu ajutoare alimentare pensionarii vor fi informaţi că acestea vor fi expediate prin factorii poştali doar pe timpul disconfortului termic, după orar prelungit până la miezul nopţii. Ar fi de preferat şi un anunţ privind suplimentarea puiului din pachet, pe model „Puiul Familist” cu cinci picioare, trei capete şi rânză extra-large, de pensionar parlamentar.

4. În localităţile unde primarii nu acordă pungi cu ajutoare alimentare, se vor organiza proteste ale populaţiei active astfel încât, în cel mai scurt timp, administraţiile să se alinieze procedurilor de operare de la punctul 3, urmând apoi să fie aplicată aceeaşi reţetă.

5. Cu o seară înainte de data instaurării temperaturilor ridicate, se va anunţa la toate televiziunile, imediat după rubrica Meteo, faptul că odată cu canicula va apărea prin satelit Arsenie Boca, după ultima sa reînviere; prilej ca toţi pensionarii să primească binecuvântarea Părintelui, cu noroc la Loto şi sănătate în viaţă doar prin rugăciuni şi fără hapuri.

 

Comentarii
Vezi și