Abramburica la Educaţie! Doamne apără-ne şi păzeşte-ne! Chiar că s-au terminat bunii manageri. După Pamblică-Popa şi PLM-Pop, revine Moartea Şcolilor de Meserii. E ca şi cum după boala vacii nebune şi pesta porcină merităm şi-o gripă aviară.
Oricum, ne facem cruce şi mergem mai departe. Totul e cum trebuie să fie. Ce contează cine e ministru, când ţara asta e condusă de Eşalonul Doi.
Eşalonul Doi e cel care ne-a ţinut jde ani în comunism, apoi în tranziţie şi acum în capitalism-socialist. Pe taraba politică s-au rostogolit miniştrii de-a lungul timpului, precum ghemul de mărăcini în filmele din Vestul Sălbatic. Ţărână din ţărână. Şi unii de-a dreptul pământ. De fapt Liviu Pop a fost bolovan cu acte.
În culise, însă, sunt băieţii deştepţi (şi doamnele) care, indiferent de unde bate vântul mărăcinii, stau bine înfipţi pe funcţii, precum cactuştii sub soarele bugetar.
De fapt ei sunt cei care ştiu la perfecţie ce mişcă şi mai ales ce nu trebuie să mişte prin ministere. Directoraşi la departamente obscure, şefi de arhive, cărători de hârţoage pe la resurse umane, şefi-contabili,secretari-adjuncţi sau şefi de cabinete, figuri fără chip dintr-un uriaş depozit de manechine, toţi sunt stâlpii mizeriei funcţionăreşti din România.
E de ajuns ca unul să întârzie o hârtie, să pună un steag invers, să aducă o statistică veche sau să aranjeze un teanc de dosare, ca ministrul sau baştanul să pice de fraier. Sau să pară că nu face nimic în fruntea ministerului. Bine, oricum nu face niciunul nimixc, toţi îţi deleagă atribuţiile la secretari de stat sau atârnători din cabinete.
De aceea un ministru care îşi cunoaşte interesul, atunci când ajunge pe funcţie trebuie să îşi recunoască spăşit şeful: eşalonul doi. Dacă intră cu toporul în minister în prima zi, ca să taie şi să spânzure, e mâncat. E prima zi din sfârşitul mandatului.
Pe trepăduşii din eşalonul doi trebuie să ştii să-i măguleşti. Trebuie să ştii să-i recompensezi. Măcar simbolic, de recunoaştere a meritelor, că oricum se recompensează ei singuri, cu vârf şi îndesat. Trebuie să-i ţii aproape, ca să te ţină şi ei pe fotoliu şi să nu pari din prima zi prostul clasei. Deşi eşti.
Ghidul rămânerii la ciolan mai presupune şi să închizi ochii la încrengătura incredibilă de rude, neamuri, fini şi ţiitoare care formează eşalonul doi. Aşa şi se păstrează la putere pătura asta de şefuleţi. Fiindcă sunt ca rădăcinile de mangrove, nu ştii de unde vin, unde pleacă şi unde li se termină arborele genealogic. Bineînţeles că nici unul nu e calificat pentru munca pe care nu o prestează. Dar nici nu le cere nimeni asta, doar lucrează la stat. Zac în faţa unor calculatoare IBM ante-diluviene, sau, dacă ministrul a avut grijă de ei, în faţa unor laptop-uri de ultimă generaţie, cumpărate nejustificat de scump de la o firmă de-a unui prieten, zac şi sunt ochi şi urechi. Ştiu când barosanul a greşit o foaie, ştiu când a uitat un termen sau când începe să-şi tragă şi el din caşcavalul instituţiei.
Eşalonul doi ştie tot. De fapt de aici pleacă multe foi, fără antet, pe la DNA sau şefii de partide, de la guvernare. Drept pentru care mulţi mai iau nişte bănuţi sau contracte pentru firmele-căpuşă, direct de la mafiotul politic. Şi fiecare Naş din Camorra de partid îşi cultivă două-trei hiene din eşalonul doi, care să le supravegheze miniştrii.
Guvernul, instituţiile de stat, regiile şi tot aparatul birocratic care suge la ţâţa bugetului laptele taxelor tale e condus de iluminatti din umbră, ai eşalonului doi.
Să vă dau o veste proastă. Eşalonul doi nu are moarte. Nici cu restructurări, nici cu examene pe post, nici cu aruncătorul de flăcări. Chiar dacă e ras cu totul ministerul de pe faţa pământului, noua clădire se construieşte cu eşalonul doi zidit în pereţi. Poate o soluţie ar fi inteligenţa artificială. Dar la noi şi roboţii ar lua şpagă.
