Încă 10 milioane pentru Catedrală de la Firea, noua episţoapă B.O.R de Voluntari, Căţelu, Ştefăneşti şi Afumaţi!

Deşi, odată ajunsă primar general al Capitalei, părea că nimeni nu-i mai poate sta în cale în lupta sa către titlul suprem de prezident, ”ejacularea” din partid pe care i-o pregăteşte zilele acestea Liviu Dragnea a întors-o din nou pe Gabriela Firea cu gândul şi inima către cele sfinte.

Fapt pentru care primăriţa, recent unsă, la o masă bine stropită cu vinuri bisericeşti, de către PF Daniel, cu titlul neoficial de ”episţoapă B.O.R de Voluntari, Căţelu, Ştefăneşti şi Afumaţi”, pune la cale un nou acatist de 10 milioane din bani publici pentru Catedrala Mituirii Neamului, doar - doar s-o milostivi pronia şi, în 10 - 15 ani, ajunge matriarha B.O.R, adică tot un fel de numărul unu în stat, mai precis liderul maxim al Statului din Stat.

Astfel, în data de 22 noiembrie, după aprobarea proiectului de rectificare bugetară, Administraţia Monumentelor şi Patrimoniului Turistic din cadrul Primăriei Capitalei va redistribui din cadrul bugetului propriu suma de 15 milioane de lei, întrucât aceasta era destinată anumitor investiţii care nu mai pot fi finalizate până la sfârşitul anului 2018. „Prin urmare, potrivit rectificării bugetare, va fi alocată suma de 10 milioane de lei pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului şi suma de 5 milioane de lei pentru finanţarea lucrărilor la alte lăcaşuri de cult”.

 

Vezi mai jos galerie foto:

  • photo
  • photo
Comentarii