Nimic nu contează pentru naţia asta mai mult decât haleala. Nici politica, nici femeile, nici ţuica (în ordine inversă), nici capra vecinului, nici nevasta vecinului, nici ultimul volum al lui Yuval Noah Harari - cel cu istoria lui Homo sapiens (asta-i o poantă de uz restrâns, nu e pentru stand up), deci nimic nu e mai important pentru românaş decât maţul gros.
Condiţia medie a bărbatului din România impune burtica. Ea e un atribut al situaţiei sociale. Degeaba ai Porsche Cayenne sau vilă cu piscină, mai tare e un cetăţean cu Logan şi cutie de acordeon cu buric. Gherţea ăla pe care-l vezi vara cu tricoul ridicat peste burta, la margine de drum - dar am văzut şi în centrul Bucureştiului - n-o face intenţionat. E doar un reflex să-şi confirme poziţia socială, cum fac maimuţele care-şi arată fundul roşu. Sau pavianul, coafura.
Drept urmare, viaţa socială în România s-a pliat pe conceptul de burdihan, cum s-a pliat Irina pe Liviu. Imediat după Revoluţia certificatelor de Revoluţionar din 89, foamea a coborât în stradă. Au apărut primele chioşcuri cu senvişuri la grill, apoi primele şaormerii şi expresia eternă a concursurilor televizate cu premii: ”m-ai scos din foame”.
Uniunea Europeană nu poate înţelege conceptul de foame, cum îl percepem noi, cei care eram copii în comunism. Păi ce, ei au mâncat vreodată şi cojile de la portocale? Sau au ras coaja de banană cu dinţii până a rămas ca lama de subţire? Habar n-au cum e să te duci după pâinea pe cartelă, aia rotundă de la ţară şi să te certe bunicii că ai înjumătăţit-o până acasă. Acum, ăia mici mănâncă fără să ştie ce, cu ochii în jocul Fortnite, pe telefon.
Visul lui Ceauşescu de a face marile complexe alimentare, uriaşele cantine sociale, s-a împlinit cu brio. Doar că acum se cheamă street food, inelul de haleală din mall sau restaurantul IKEA. Orice diferenţă socială dispare la coadă la şaormeria Dristor. Filosoful şi cocalarul sunt vecini de masă la împinge tava în mall, lângă IMAX. Trei milioane de români au băgat la ghiozdan, anul trecut, 6 milioane de chifteluţe şi 3 milioane de hot-dogi la cantina Ikea. Cum e să înfrunţi traficul la ieşire şi intrare pe DN1, ca să bagi ca hârciogul două chiftele la bojoci?
De altfel, tulburările sociale de aici se trag. Stinge-i românului lumina, ia-i căldura, dar dacă începe să-şi audă ghiorăitul maţului, spiritul de Che Guevara se trezeşte în el.
Următoarea pe listă e Revoluţia porcului. Uniunea Europeană tocmai a constatat că ţara noastră, my God, are cea mai rapidă extindere a ciumei porcine. Plus că 70 la sută din focarele UE sunt pe plaiurile noastre. Ceea ce înseamnă caltaboşul omului, jumara lui de toate zilele şi cârnaţul pentru bere - toate tăiate de pe lista de Crăciun. Nici pe vremea lui Ceauşescu, când explodau porcii în bucătărie, euthanasiaţi cu gaz, nu se gândea vreun securist cum ar fi Voiculescu, la ars porcul ţăranului, cu comisia îmbrăcată în halat alb.
Comunităţile încearcă să dreagă busuiocul cu Zilele Recoltei, prilej pentru cetăţeanul de rând să stea la rând la farfurie de plastic cu fasole şi ciolan. Dar aici mănânci o dată - de două ori şi dacă nu te-ntorci a doua zi la borcanul tău cu carne la garniţă, de unde mai prinzi puteri pentru bătăile la tigăi la promoţie? Că naţia asta nu face burta la MacDonals, acolo iese ”în oraş”, dragă. Face burtă la uşa de sus a frigiderului.
Republica Maţo Groso România.
